Compensarea vaccinului anti-HPV pentru băieți și pentru femei cu vârsta de până la 45 de ani este o noutate în țara noastră. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că este vorba despre o compensare parțială. În prezent, vaccinul HPV este gratuit doar pentru fetele cu vârstele între 11 şi 18 ani și este administrat de medicii de familie. Iar vaccinarea anti-HPV este inclusă în Programul Național de Imunizare dar nu și în schema de vaccinuri obligatorii, fiind realizată doar la solicitarea părinților.
Vaccinul anti-HPV este destul de scump, o singură doză de vaccin HPV costă aproximativ între 500 și 700 de lei, depinde de farmaciile de unde este achiziționată. Și este adminstrat în mai multe doze, două sau trei, în funcție de vârstă. Până în prezent, a fost administrat , gratuit, doar fetelor și tinerelor. Părinții care au dorit vaccinarea băieților nu beneficiau de gratuitate. Pentru o protecție completă, pentru fetele cu vârstele între 11 şi 15 ani este nevoie de două doze de vaccin anti-HPV, iar pentru cele cu vârsta de peste 15 ani este nevoie și de o a treia doză.
Alexandru Rafila: Compensarea la vaccinul anti-HPV, din toamnă, pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi
„Compensarea devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie, va deveni operaţională.
Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi, păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze.
Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare. Dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi", a declarat ministrul Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Întrebat în ce proporție va fi compensat vaccinul HPV, Rafila nu a precizat un anumit procent dar a avansat o posibilă compensare de până la 50%.
„Fetele până la 18 ani vor avea o compensare integrală (cum e în prezent, n.r.), iar pentru celelalte categorii, luați o cifră de 50% pur informală”, a adăugat Al. Rafila.
Cum este administrat vaccinul anti-HPV
Vaccinul HPV produce cel mai puternic răspuns imun atunci când este administrat la pre-adolescenți, înainte că aceștia să fie expuși la virus. Pentru a produce cel mai bun efect, vaccinurile HPV trebuie administrate între 11 și 12 ani, vaccinarea putând să înceapă și de la vârstă de 9 ani. Vaccinurile sunt recomandate pentru băieți și fete.
Vaccinul se administrează în mai multe doze, la recomandarea medicilor. Numărul dozelor depinde de vârstă:
- vârstă mai mică de 15 ani: 2 doze - doza 1 la 11-12 ani (poate începe și la 9 ani). Doza 2 trebuie să fie la minimum 6 luni de la prima doză, frecvent la 6-12 luni de la prima doză.
- vârstă peste 15 ani: 3 doze (inclusiv la persoanele cu sistem imunitar slăbit). Doza 2 trebuie administrată la cel puțin 1 lună de la prima doză, iar doză 3 la cel puțin 3 luni după doză 2. Este important să fie adminstrate toate cele 3 doze pentru a fi adecvat protejat.
În prezent, există 6 vaccinuri HPV aprobate la nivel mondial: 3 vaccinuri bivalente (Cecolin, Cervarix, Walrinax), 2 tetravalente (Cervavac și Gardasil), un vaccin nonavalent (Gardasil 9).
Ce trebuie să știi despre HPV și vaccinarea anti-HPV
HPV (Human Papilloma Virus) este un virus contagios, responsabil pentru cea mai frecventă infecție transmisă pe cale sexuală1 și pentru 5% din toate cazurile de cancer la femei și bărbați, la nivel mondial. În prezent, sunt cunoscute peste 200 de tipuri de virus Papiloma uman. Ele afectează zona ano-genitală, anumite părți ale pielii, precum și zona orofaringiană, atât la femei, cât și la bărbați. La nivel mondial, infecția cu HPV provoacă în fiecare an peste 630.000 de cazuri de cancer la femei și de 10 ori mai puține în rândul bărbaților - 60.000 de cazuri.
Infecția cu HPV este prezentă, asociată în peste 95% din cazurile de cancer de col uterin, în aproape 90% din cazurile de cancer anal și aproximativ 70% din cancerele orofaringiene, este responsabilă și de aproximativ 70% din cazurile de cancer vulvar, vaginal sau penian.
România înregistrează cea mai mare incidență și cea mai mare rată a mortalității prin cancerul de col uterin comparativ cu țările Uniunii Europene, deși este vorba de unul din puținele tipuri de cancer prevenibile.
În fiecare an, cel puțin 4.300 de femei din România primesc diagnosticul de cancer de col uterin și sunt raportate cel puțin 1.900 de decese din această cauza. Este al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor de orice vârstă din țara noastră.
Pentru depistarea infecției cu virusul HPV și identificarea genotipurilor cu risc înalt cancerigen, testul Papanicolau sau Babeș-Papanicolau (PAP) este foarte important în screeningul (prevenția) cancerului de col uterin sau cervical. Chiar și persoanelor vaccinate le este recomandat testul Papanicolau, periodic, la 6 luni sau un an, în funcție de fiecare caz, potrivit sfatulmedicului.ro.