HOTĂRÂRE nr. 117 din 31.12.2021
privind propunerea de scoatere de la rezervele de stat a unor construcții ușoare din elemente modulate, în vederea organizării punctelor de vaccinare și triaj observațional/epidemiologic
Având în vedere solicitările Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Instituției Prefectului din județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Dolj și Timiș, referitoare la alocarea unor construcții ușoare din elemente modulate
dotate cu sisteme de încălzire pentru organizarea punctelor de vaccinare și triaj observațional/epidemiologic pe teritoriul județelor Argeș, Bistrița-Năsăud, Dolj și Timiș, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr.
21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 20 lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și
completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a trei construcții ușoare din elemente modulate dotate cu câte un sistem de încălzire, pentru organizarea punctelor de triaj observațional/epidemiologic la
Spitalul de Pediatrie Pitești din județul Argeș.
Art.2 - Se propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a opt construcții ușoare din elemente modulate dotate cu câte un sistem de încălzire, pentru organizarea punctelor de vaccinare și triaj observațional/epidemiologic la
Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Spitalul Orășenesc „George Trifon” Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean din județul Bistrița-Năsăud.
Art.3 - Se propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a șase construcții ușoare din elemente modulate dotate cu câte un sistem de încălzire și fiecare dintre ele cu patru paturi echipate cu cazarmament, pentru organizarea punctelor de triaj observațional/epidemiologic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova și Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova din județul Dolj.
Art.4 - Se propune Guvernului aprobarea scoaterii de la rezervele de stat a unei construcții ușoare din elemente modulate dotată cu un sistem de încălzire, pentru organizarea punctelor de triaj observațional/epidemiologic la Spitalul
Orășenesc Făget din județul Timiș.
Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.