„Așa cum ştiţi, Ilfovul are un specifica aparte, este dispus de jur-împrejurul Bucureştiului, iar localitățile sunt foarte aglomerate, au cunoscut o dezvoltarea urbanistică deosebită în ultimul an. S-ar putea ca una dintre cazurile înmulțirii numărului de infectări să fie provocată de această aglomeraţie.
În acest moment, în întreg județul sunt aplicate măsurile prevăzute în HG 1090, iar în localităţile în care incidenta este peste 20, am intensificat controalele şi verificările cu privire la respectarea masurilor în vigoare. Au fost aplicate şi amenzi. Doar ieri au fost aplicate în cuantum de 12500 de lei”, a declarat prefectul de Ilfov.
Prefectul a afirmat că nu ia în calcul carantinarea județului „pentru că ar fi imposibil având în vedere dispunerea geografică și apropiere de Bucureşti. Efortul ar fi prea mare comparativ cu rezultatul”.