După votul favorabil dat de membrii plenului CSM, cererile judecătorului Mircea Aron şi procurorului Gheorghe Muscalu vor fi înaintate Administraţiei prezidenţiale, în vederea emiterii unui decret de eliberare din funcţie prin pensionare, scrie News.ro.
Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de baza brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima luna de activitate înainte de dată pensionarii.
Judecătorul Mircea Aron, în prezent preşedinte al CSM, este magistrat din 1981. El a fost magistrat la Procuratura Curtea de Argeş (1981-1985), Procuratura Sectorului 2 Bucureşti (1985-1987), Procuratura Generală (1987-1990) şi la Direcţia Parchetului Militar din Procuratura Generală, în prezent Parchtul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (1990-1992).
Din 1992 şi până în 1998, Mircea Aron a fost judecător la Curtea Supremă - Secţia Militară, iar între 1998 - iunie 2004 şi decembrie 2004 - 6 ianuarie 2011 a activat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aron a fost membru al CSM din 1998 până în 2002, revenind în Consiliu în ianuarie 2011.
Gheorghe Muscalu este membru al CSM din 2012, iar între 2014 şi 2015 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al instituţiei.