Povestea lui P.K Mahanandia a început într-o piață publică din New Delhi. Într-o seară rece de decembrie, o tânără europeană de origine nobilă apare în fața unui artist stradal indian, cunoscut local sub numele de P.K, și îi cere să-i picteze portretul. A fost o întâlnire care le-a schimbat viața irevocabil.
Cine este PK Mahanandia
Pradyumna Kumar Mahanandia, cunoscut drept "P.K", s-a născut într-un sat mic din estul Indiei, în regiunea care a inspirat "Cartea Junglei", a lui Rudyard Kipling. Ca membru al uneia dintre cele mai joase caste din India, el nu a avut în copilărie nicio speranță de a scăpa de sărăcie și discriminare. Deși, avea o familie iubitoare și o viață fericită, mersul la școală l-a făcut să-și dea seama că, din cauza castei sale, nu era ca ceilalți copii, care îl evitau, iar atunci când din greșeală îl atingeau, fugeau repede pentru a se spăla pe mâini.
"De fiecare dată când am atins pe cineva, acea persoană a fugit la râu să se spele. Am fost considerat impur de către societate. Am fost etichetat de neatins, un Dalit."
Povestea de viață, a lui P.K Mahanandia, a fost relatată în cartea lui Per J. Andersen, denumită "Povestea impresionantă a bărbatului care a călătorit din India spre Europa, pentru a-și întâlni marea dragoste". Această poveste de viață a ajuns și în atenția cineaștilor, care vor să o ecranizeze, avându-l în rolul principal pe actorul Dev Patel.
Viața protagonistului avea să se schimbe în momentul când a întâlnit o frumoasă suedeză bogată, blondă cu ochii albaștri, pe care a așteptat-o toată viața sa, împlinindu-se în felul acesta profeția care i-a fost făcută la naștere.
Destinul i-a fost prezis de la naștere
P.K Mahanandia s-a născut în anul 1949, pe data de 5 decembrie. La vremea respectivă era o tradiție, ca nou-născuților să li se prezică viitorul, de către astrologul locului.
"În India, este un lucru firesc ca părinții să apeleze la un astrolog atunci când un copil nou-născut vine pe lume. Potrivit profeției, eu nu aveam să mă căsătoresc în urma unui aranjament al părinților, ca mulți oameni din India. Părinților mei li s-a mai spus că soția mea va fi dintr-un ținut îndepărtat și s-a născut sub semnul zodiacal al Taurului. Că va fi proprietara unei jungle sau a unei păduri și că va fi muziciană, va cânta la flaut. Am crezut cu tărie în profeție și acum știu că totul este planificat pe această planetă," a declarat P.K pentru National Geographic.
Dragostea sa pentru artă și talentul lui P.K Mahanandia i-au permis ca profeția să devină realitate
În 1975, P.K Mahanandia a fost student la Arte, în Delhi. Deși, era adesea fără adăpost, dragostea și pasiunea pentru artă i-au permis să-și perfecționeze cu adevărat meseria. Începuse să se facă destul de cunoscut, pictând portrete ale politicienilor și celebrităților. Cu toate acestea, într-o zi, el a pictat pe cineva care avea să devină o persoană foarte importantă pentru el.
"Mi s-a spus când m-am născut că voi lucra cu culorile și arta. M-am grăbit să desenez lucruri. În cele din urmă, am primit o bursă de la Orissa pentru a participa la Colegiul de Artă. Nu era permis să pictez pe stradă, așa că poliția obișnuia să mă ducă la secție. A fost, de fapt, destul de frumos. Obișnuiam să dorm acolo și obișnuiau să-mi dea de mâncare. Eram ca un vagabond care trăia între speranță și disperare. Dar, timp de trei ani am învățat lecțiile vieții. Am început să gândesc altfel, după ce am cunoscut câțiva oameni."
Bătrâna care a citit „Urzeala Tronurilor”. Cât de mult o pasionează cititul
P.K Mahanandia devenit cunoscut peste noapte
După o vizită în India a celebrei cosmonaute, de origine rusă, Valentina Tereshkova, căreia i-a realizat portretul, P.K Mahanandia a avut ocazia să fie invitat la Clubul Parlamentar. Aici a reușit să mai realizeze alte zece portrete ale demnitarilor prezenți. Acesta a fost unul dintre momentele care l-au propulsat, ajungând la televizor și celebru peste noapte, în Delhi.
Desigur, cea mai importantă persoană pe care a cunoscut-o ca artist stradal a fost viitoarea lui soție, Charlotte Von Schedvin, despre care P.K Mahanandia a povestit în cadrul aceluiași interviu.
În timp ce picta, a început să-i pună întrebări despre ea. Foarte repede, și-a dat seama că are toate calitățile pe care profeția spunea că le va avea femeia care îi este predestinată.
"Îmi amintesc clar. Era 17 decembrie 1975. O femeie cu părul lung și frumos, blond,și ochii albaștri, s-a apropiat de mine. Era seară. Când a apărut în fața șevaletului meu, m-am simțit ca și cum nu aș fi avut nicio greutate. Cuvintele nu sunt suficient de precise pentru a exprima un astfel de sentiment.
Ochii ei erau atât de albaștri și mari și rotunzi, mă simțeam ca și cum nu se uita la mine, se uita în mine, ca la o mașină cu raze X. M-am gândit că trebuie să fac dreptate frumuseții ei. Dar nu am putut să o fac prima dată. Eram agitat, mâna îmi tremura. Așa că am spus: Este posibil să te întorci mâine? A ajuns să se întoarcă de trei ori și am făcut trei portrete până mi-a reușit. De fiecare dată i-am cerut 10 rupii, dar mi-a dat 20. I-am spus: Nu! Nu trebuie să dai mai mult pentru că ești atât de frumoasă și nu iau niciodată o plată dublă de la o femeie frumoasă ca tine."
P.K Mahanandia și-a amintit de profeție și a știut că ea este aleasa
"Am simțit că e ea. Era dintr-un tărâm îndepărtat. Am întrebat-o dacă s-a născut sub semnul Taurului. "Da", a spus ea. Apoi am întrebat: Ești proprietara unei jungle? Ea a spus: "Da, eu sunt proprietara unei păduri." Cânți la flaut? "Da, îmi place să cânt la flaut și pian."
"Acest lucru este decis în ceruri", am spus într-o engleză stricată "Am fost predestinați să ne întâlnim. E scris în stele." Am devenit atât de agitat încât nu a înțeles la început. Se uita spre cer, ținându-mă de mână și m-a întrebat: "Ce este decis în ceruri?" I-am spus: Suntem predestinați să ne întâlnim. "De unde știi asta?", a spus ea. Dacă nu mă crezi, i-am spus: Poți să vorbești cu astrologul meu. Vei fi soția mea."
Lui nu-i venea să creadă. Tremura atât de tare de emoții încât a trebuit să o picteze de trei ori înainte de a-i reuși portretul. De atunci, cei doi au petrecut mai mult timp împreună și s-au îndrăgostit rapid. Câteva săptămâni mai târziu, însă, Charlote a trebuit să se întoarcă în Suedia.
Cum a ajuns Charlote în India
Charlote a dezvăluit și ea partea sa de poveste și cum a ajuns în India unde și-a cunoscut soțul.
"Am avut un dor de când eram copil să merg în India. Când aveam vreo 11 ani, am avut un profesor care ne-a arătat filme alb-negru despre India, precum "Băiatul elefant".
Mai târziu, Charlote a plecat să lucreze la Londra unde a luat legătura cu mulți indieni și cu cultura acestora. A ascultat muzica lor și a participat la concerte ale artiștilor din India. A fost atrasă de tot ce înseamnă această țară și cultura sa, iar acest lucru a făcut-o să se pregătească de o călătorie spre acest ținut. S-a oprit la Connaught Place, unde P.K făcea portretele.
Fiul Mihaelei Rădulescu preferă să nu vorbească românește. Ce mărturisiri a făcut vedeta
"Era întuneric și am văzut un băiat cu părul creț, stând acolo, făcând portrete. Am fost imediat atrasă de acel loc. M-am ridicat și am spus: Poți să-mi fac portretul? A fost un sentiment plăcut de la început, văzându-l acolo, cu părul lui creț, fața zâmbitoare și dinții albi.
"O să-mi fii soție!", mi-a spus. Am crezut că e nebun. L-am calmat un pic. Nu am spus că ne vom căsători. I-am spus că vom merge în satul lui natal. Și asta am făcut, mi-am urmat inima. Acolo, i-am cunoscut pe tatăl, frații și sora lui. Mi-au plăcut foarte mult. Era ca și când te-ai întoarce acasă. Dacă credeți în reîncarnare, am simțit foarte puternic și încă simt că am mai trăit în India."
După 3 săptămâni Charlote a plecat din India
După plecarea tinerei, timp de un an și jumătate cei doi au păstrat legătura doar prin scrisori, până când T.K a decis că este timpul să-și ia inima-n dinți și să parcurgă marea distanță din India spre Suedia pentru a-ți reîntîlni marea dragoste, predestinată. A vândut tot ce avea și și-a cumpărat o bicicletă.
"Am fost împreună două-trei săptămâni și apoi a plecat. Timp de un an și jumătate nu ne-am mai întâlnit. Am păstrat legătura prin scrisori, dar în cele din urmă am crezut că este timpul să fac primul pas. Așa că am vândut tot ce dețineam și mi-am cumpărat o bicicletă," a povestit P.K pentru sursa precizată.
"Nu am călătorit doar cu bicicleta. Am mers și cu camioanele. Aveam un sac de dormit și dormeam sub stele. Uneori oamenii mă invitau în casele lor și îmi dădeau de mâncare în schimbul schițelor. Am avut doar 80 de dolari. Pe drum, am primit scrisori de la Charlotte: în Kandahar, Kabul și Istanbul, ceea ce m-a încurajat. Cel mai mare obstacol au fost gândurile mele, îndoielile mele."
Când a ajuns în cele din urmă, el și Charlotte s-au îmbrățișat unul pe altul și au plâns. Acum, sunt căsătoriți de mai bine de patru decenii și au doi copii împreună.
Citește continuarea pe Almanah Online