În mediul online circulă o postare care a stârnit dezbateri aprinse privind relația dintre profesori și elevi în școli. O profesoară a clasei a V-a și-a descris politica strictă referitoare la vestimentația și aspectul fizic al elevilor săi, anunțând că nu tolerează hainele indecente, machiajul, părul în culori extravagante sau alte forme de extravaganță în sala de clasă. Aceasta a subliniat că nu s-a sfiit să aplice sancțiuni, inclusiv să scrie în caietul cu abateri disciplinare, să completeze formulare și să convoace părinții la școală pentru a rezolva comportamentele nepotrivite. Cu toate acestea, profesoara a asigurat că, în final, toți elevii săi respectă regulile și vin la ore îmbrăcați decent, demonstrând că este posibil să se impună un cadru disciplinar în clasă.
„Sunt o profesoară,,rea"! De-ar fi mai mulți ca mine, nu ar mai exista rezultate dezastruoase la examene”, își începe postarea profesoara Anișoara Dobre.
„Sunt profesoară de biologie și dirigintă. Sunt conștientă de eticheta pe care o am de mulți ani ai carierei mele didactice, de profesoară ,,rea". Mi-o asum cu multă căldură!
Principalul beneficiu este faptul că pun capul pe pernă liniștită și împăcată seară de seară că eu chiar îmi fac datoria. Al doilea beneficiu, faptul că le fac un mare bine pe termen scurt și lung elevilor mei, chiar dacă ei și părinții lor nu își dau seama mereu.
Tată şi fiu, reţinuţi după ce au vrut să mituiască doi poliţişti cu 600 de euro
Din prima zi a clasei a V-a le-am zis tuturor elevilor mei că nu au ce căuta la ora mea cu haine indecente, machiaj, păr în toate culorile, unghii lungi sau orice altă extravaganță. Să nu credeți că au ținut toți cont! Dar nu am tolerat nimic. Cum i-am prins, cum am scris în caietul cu abateri disciplinare, am completat formulare, am chemat părinții la școală până s-au săturat să bată drumurile și tot așa, cu tot ce mi-a permis regulamentul, până și-au dat seama că nu au câștig de cauză și am îndepărtat abaterile. Toți îmi vin decenți la ore. Se poate!
Nu tolerez scheme de a chiuli de la lecție de genul întârzierilor de 30 de minute, chiar 40. Știți la ce mă refer, intră în ultima parte a orei, se scuză și scapă de absență. NU!
Nu admit presiuni de niciun fel (nici cu frumosul, nici cu pumnul în masă) din partea părinților, pentru notă! Au fost unii care mi-au zis de la obraz că biologia nu-i așa de importantă, cum să pun nota 7 copilului, să-i stric media? Dacă atât a meritat, atât am pus, la fiecare elev în parte! Notele mele sunt de toate felurile, în funcție de capacitatea fiecărui elev și de cât știe în ziua respectivă. Am fost făcută ,,nebună" și în toate felurile, dar am rămas corectă.
Nu accept cadouri, decât simbolice! Deci nu îmi fac obligații ca ulterior să cedez să fac favoruri. Am văzut cu ochii mei profesori care au modificat note pentru că au cedat din obligație.
De câte ori se interesează un părinte de copilul lui îi spun adevărul verde în față. Nu pe ocolite, nu alterat. Știu că de multe ori adevărul supără. Nu le convine să-l audă, dar mi-am asumat de-a lungul anilor și aspectul ăsta. Doar așa știu care sunt punctele slabe, care e nivelul real și unde trebuie lucrat.
După atâția ani de zile de muncă în educație, trag linie și spun că am procedat corect!
Să știți că părinții realizează mai greu ce noroc au cu o profesoară ,,rea" ca mine, dar elevii când cresc, off, ce bucurie îmi fac când vin cu flori să-mi zică: ,,Sărut mâna, doamna! Nu am să vă uit niciodată, vă iubesc!", a scris profesoara.
Val de cutremure noaptea trecută, în Napoli. Oamenii au ieșit panicați pe străzi
Postarea pe pagina de Facebook a atras o serie de comentarii: