Medicul a explicat, pentru Ziare.com, de unde a pornit această suspiciune și care este diferența majoră privind evoluția bolii pe care a observat-o în ultimele trei săptămâni.
Florin Roșu povestește că a ridicat suspiciunea unei noi tulpini după ce, în decurs de trei săptămâni, a observat un fenomen ciudat în privința oxigenului necesar pentru pacienții infectați cu coronavirus. Deși nu poate spune încă cu certitudine că este vorba de o nouă mutație, ținând cont că nu a primit rezultatele secvențierii probelor, procedură necesară pentru depistarea noilor tulpini, există o diferență semnificativă.
Mai exact, un pacient ajunge să aibă nevoie de până la cinci ori mai mult oxigen.
”M-am gândit că este o nouă tulpină, sau o tulpină Delta plus, pentru că am observat că pacienții, în momentul în care se prezintă la triaj, în primă fază au un necesar de oxigen mic, undeva între 3 - 5 litri pe minut. Ulterior, necesarul ajunge până la 25 de litri pe minut. Moment în care colegii noștri de pe terapie intensivă trebuie să intervină rapid, iar de cele mai multe ori pacientul trebuie admis în terapie intensivă”, explică Florin Roșu.
Starea pacientului se poate degrada în mai puțin de o oră
Medicul mai spune că degradarea este una bruscă și că au existat cazuri în care s-a întâmplat acest lucru în mai puțin de o oră. Asta în condițiile în care intervalul era de câteva zile.
”Deci observăm o degradare mult mai rapidă a pacienților. Până acum trei săptămâni, când am început să observ acest fenomen, pacienții puteau să aibă o evoluție lentă defavorabilă, dar era lentă, pe parcursul a câteva zile, puteam să facem un prognostic vis a vis de evoluția pacientului”, spune Florin Roșu.
Întrebat care a fost cel mai scurt interval, medicul spune ”sub o oră”. Mai mult, același lucru se întâmplă atât în cazul pacienților cu comorbidități, cât și al celor fără comorbidități.