Sute de oameni au vizitat deja Domeniul regal din județul Arad.
Cele mai admirate rămân mașinile Regelui Mihai. Muzeul găzduiește automobile noi şi vechi, precum şi o expoziţie de fotografii şi documente legate de această pasiune a fostului suveran. De asemenea, și atelierul său mecanic poate fi vizitat.
Parcul se întinde pe 6 hectare și jumătate, iar un bilet costă între 5 și 20 de lei, în funcție de obiectivele vizitate. Chiar dacă Domeniul Regal este deja accesibil publicului, deschiderea oficială va avea loc în prezența Majestății Sale Margareta pe 10 mai.