"Instituția pe care o conduceți și pe care o reprezentați are, deja, un rol important în structura instituțională din România și în modul în care legislația europeană este aplicată în România. Din acest punct de vedere, da, am colaborat foarte bine. Mă bucur că am asigurat stabilitatea conducerii și vă urez succes și dumneavoastră și domnului vicepreședinte. E una din instituțiile în care stabilitatea chiar este în favoarea performanței", a afirmat premierul în discursul ținut la lansarea raportului de activitate a Consiliului Concurenței pe 2014.
Ponta a subliniat că, spre deosebire de alte instituții de control din România, Consiliul Concurenței nu a urmat o tendință de a activa într-un stil "milițienesc".
"Vreau să apreciez în mod special că, deși e o instituție de control și prevenție și mi-a plăcut faptul că ați pus accentul pe prevenție, nu ați urmat tendința altor instituții din România de a merge pe o cale milițienească. Nu dau nume sau nu precizez la cine mă refer, pentru că unii sunt în sală și știu. Și în discuțiile informale le spun instituțiile Republicii Socialiste România, pentru că s-au întors anumite practici. Din punctul acesta de vedere, Consiliul Concurenței mă bucur că nu face acest lucru. Am văzut controale care sunt în sens modern și în sens european, am văzut măsuri în același sens și, din punctul acesta de vedere nu pot decât să vă felicit și să vă încurajez", a declarat premierul.
Ponta a adăugat, în context, că singura șansă de dezvoltare a României este să aibă o economie competitivă.
"După ce suntem o economie competitivă, ca orice social-democrat, îmi doresc să și distribuim, dar suntem extrem de convins de la început că nu poți să redistribui ceva ce nu ai. Că nu începi cu redistribuirea, începi cu competitivitatea, și că trăim într-o Europă și o lume deschisă în care o economie competitivă ne asigură după aceea resursele pentru un echilibru social de care, din punctul meu de vedere, fiecare țară are nevoie. Deci, dacă începem cu competitivitatea, și aici Consiliul Concurenței are un rol esențial, după aceea avem și bani pentru măsurile sociale, infrastructură, tot ceea ce trebuie ca o țară să fie modernă", a declarat premierul.
El a apreciat colaborarea foarte bună cu Consiliul pe tema legislației privind concurența, punctând că actul normativ adoptat de Guvern în acest sens a fost o ordonanță de urgență.
Întrebat la plecarea de la eveniment la ce instituții care ar acționa milițienește a dorit să se refere, Ponta a evitat să răspundă, infirmând că ar fi vorba despre DNA sau DIICOT. "La control (m-am referit — n.r.). Nu se ocupă DIICOT-ul și DNA de controale. Vă spun eu altădată", a mai declarat premierul.