Noutatea absolută este aceea că înscrierea nu se va mai face prin intermediul dealerilor, ci direct în aplicația dedicată, disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.
Regula este valabilă pentru persoanele fizice, dar și pentru cele juridice.
Prima etapă va consta în validarea listei producătorilor, după care publicarea pe pagina de internet a AFM a informațiilor necesare demarării sesiunii de înscriere. Solicitanții vor încărca în aplicație documentele necesare, vor selecta un producător, urmând ca decizia de validare sau de respingere să fie afișată pe site, decizie care poate fi și contestată, scrie Radio România Acualități.
Urmează încărcarea de către solicitanții acceptați a certificatelor de radiere a autovehiculelor și aprobarea finală de către producătorii validați, ultimul pas fiind decontarea finanțării prin introducerea facturii în aplicație.
Potrivit noului Ghid Rabla, în schimbul casării unui autovehicul uzat, solicitantul beneficiază de un ecotichet de 7.000 de lei la achiziția unei motociclete, de 10.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul cu motorizare termică sau hibridă, de 13.000 de lei, pentru achiziția unui plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice și de 25.500 de lei pentru achiziția unui up pur electric.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România şi-a exprimat dezacordul faţă de noul Ghid de finanţare "Rabla", pe motiv că acesta riscă să încetinească şi mai mult tranziţia la automobile electrice.
APIA consideră că în cazul electricelor, ecotichetul ar trebui să valoreze 8.500 de euro, nu 5.100 cât propune Ministerul Mediului.