Poluare marină în România: ministrului Mediului averizează că aceasta este provocarea pe care o confruntă autoritățile în prezent. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, conduce delegaţia României la reuniunea informală a miniştrilor mediului din Statele Membre UE. „O provocare cu care ne confruntăm este problema poluării marine”, a spus el.
„Organizat sub egida Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, evenimentul reuneşte miniştrii mediului din Statele Membre UE, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Parlamentului European, iar în a doua zi (11 iulie) vor participa şi miniştrii energiei. Temele abordate în cadrul reuniunii au vizat managementul integrat al solului, apei, pădurilor şi biodiversităţii şi echilibrul necesar care trebuie păstrat între implementarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile, amenajarea teritoriului, protecţia şi conservarea biodiversităţii. De asemenea, a fost organizat un prânz de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine”, transmite Ministerul Mediului.
n cadrul dezbaterilor pe tema managementului integrat al solului, apei, pădurilor şi biodiversităţii, ministrul mediului, apelor şi pădurilor a subliniat: „România sprijină gestionarea integrată a factorilor de mediu şi cooperarea pentru reducerea ameninţărilor de poluare pentru sănătatea oamenilor, animalelor, ecosistemelor şi planetei. Totodată, apreciem Planul de acţiune al UE <Către poluarea zero pentru aer, apă şi sol>, precum şi toate celelalte strategii şi directive promovate ca produse concrete ale Pactului Verde european. De asemenea, salutăm adoptarea de către Consiliul UE a Regulamentului privind restaurarea naturii, care oferă premisele pentru includerea biodiversităţii în alte politici sectoriale. Considerăm că doar o abordare integrată a acestor documente poate optimiza şi duce la rezultate de succes”.
În cadrul prânzului de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine, Fechet a spus că România arată un interes special pentru gestionarea durabilă a apelor sale costiere şi marine pentru a atinge şi menţine starea ecologică bună a Mării Negre. „O provocare cu care ne confruntăm este problema poluării marine. În această privinţă, România sprijină punerea în aplicare a Strategiei Europene privind materialele plastice şi a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă pentru a reduce deşeurile marine, inclusiv plastic şi microplastic, în mări şi oceane.
Efectele poluării marine au dus la pierderea diversităţii marine, la schimbări în compoziţia şi habitatele biodiversităţii, la scăderea productivităţii marine”, a adăugat Fechet. Reuniunea din data de 11 iulie va include două sesiuni de lucru comune cu miniştrii energiei din Statele Membre referitoare la aşteptările legate de rezultatul celei de-a 28-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 28 UNFCCC), care va avea loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie 2023 şi contribuţia sectorului energiei la această conferinţă.