Șeful Centrului de Supraveghere Video, Sorin Nadoș, a declarat vineri, într-o conferință de presă că la 18 din cele 66 de camere a fost spart codul de acces, problema fiind remediată în două ore după ce Poliția Locală a fost sesizată de un cetățean care a descoperit acest lucru, scrie Agerpres.
"Pe site-ul respectiv, noi am găsit 18 camere care au ajuns acolo cu 'bună voința' unor alți cetățeni, nu știm cine încă, și care au dat cumva de IP-urile camerelor. E un pic mai exotic subiectul, fiecare cameră este identificată cu un IP, o adresă unică. Dintre cele câteva sute de mii din Satu Mare, 66 sunt ale camerelor noastre de supraveghere. Cum au ajuns acele IP-uri și în mâna cui au ajuns, poate urmează să stabilim", a declarat Nadoș.
El a spus că deocamdată nu s-a depus vreo plângere la altă instituție, urmând să fie făcute întâi verificări în interiorul instituției.
"Întrebarea esențială este cum s-au obținut acele IP-uri. După ce s-au obținut, era o chestiune de timp să se poată sparge parola. Sunt programe speciale cu care se sparg parole după câteva săptămâni. Dacă ai răbdare, poți să le spargi", a mai spus Nadoș.
Camerele au fost resecurizate, urmând să se ia măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de protecție.