De departe cel mai mare succes de anul acesta al unei aplicaţii sau joc de smartphone, Pokemon Go a uimit prin ascensiunea sa rapidă şi reprezintă în prezent obiect de studiu pentru specialiştii din acest domeniu.
Cum era firesc, a venit şi momentul la care cuba de viaţă a produsului se înscrie pe o pantă descendentă. Se pare, însă, că în cazul Pokemon Go descreşterea este o oglindă a creşterii.
Conform datelor publicate de firma de analiză Apptopia, în ultima lună Pokemon Go s-a înscris pe o pantă abruptă care i-a adus o pierde de aproximativ o treime din numărul de utilizatori activi zilnic.
Jumătatea lunii iulie a reprezentat vârful pentru Pokemon Go, care înregistra la acea dată 45 de milioane de oameni care deschideau jocul zilnic. O lună mai târziu, la jumătatea lui august, doar 30 de milioane de oameni mai joacă Pokemon Go în fiecare zi.
Deşi este o scădere clară, lucrurile nu stau chiar atât de rău din punctul de vedere al măsurătorilor pentru Pokemon Go. Şi asta pentru că analiza performanţei se face în metrică lunară, iar scăderea numărului de utilizatori activi lunari, când va fi făcută publică, nu va fi în niciun caz la fel de accentuată.
În altă ordine de idei, în ciuda scăderii pronunţate, Pokemon Go îşi arată limitele dar este departe a fi considerat un capitol încheiat.
Şi engagement-ul în cadrul jocului urmează linia trasată de numărul de utilizatori. Scăderea a început la mijlocul lunii iulie, cu o revenire la începutul lui august (când producătorul Niantic a lansat al doilea update) urmată de o nouă descreştere.
Comparativ cu restul jocurilor şi aplicaţiilor de smartphone, Pokemon Go rămâne în continuare cel mai popular produs, nemişcat fiind de pe primul loc în topul jocurilor gratuite din Google Play Store.