Șefa Comisiei Europene, preşedinta Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, reuniți la București
Partidul Național Liberal organizează la București cel mai important eveniment politic al anului.
În perioada 6-7 martie are loc congresul Partidului Popular European, cea mai mare familie politică din Europa.
PNL aduce la București șefi de stat și de guverne și 2000 de delegați din 40 de țări.
Bucureștiul devine capitala Europei pentru câteva zile. Printre prezențele notabile se numără președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președinții de partide din familia popularilor europeni, dar și comisarii care fac parte din PPE.
Simbolic, evenimentul reprezintă un start foarte bun al campaniei pentru alegerile europarlamentare pentru PNL.
Conform liberalilor, congresul PPE la București reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România și statele aflate în vecinătatea războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Pe agenda Congresului PPE sunt pregătirile și strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar și alegerea principalului candidat al partidului.
Un alt punct important din programul congresului este sprijinul militar și financiar acordat Ucrainei.
Una dintre rezoluțiile importante de pe agenda PPE la București este cea referitoare la agricultură și zonele rurale, mai ales în contextul actual al protestelor fermierilor.