Alegerea plantei potrivite pentru dormitor ne poate ajuta să avem parte de un somn odihnitor, atât de important pentru refacerea energiei necesare ca să facem faţă stresului de zi cu zi.
Plantele acţionează ca adevărate filtre de aer, contribuind la oxigenarea casei. Unele au însă şi efect liniştitor, relaxant, fiind cele mai indicate alegeri pentru încăperea în care dormim, scrie Adevărul.
Iasomia
Mai multe studii realizate pentru a identifica efectele benefice ale unor plante, printre care şi un experiment al Universităţii Wheeling Jesuit din SUA, a dovedit că iasomia acţionează ca un calmant natural. Printre efectele pozitive se numără îmbunătăţirea calităţii somnului, dar şi inducerea unei stări de bine imediat după trezire.
Lavanda
Extractul de lavandă are o mulţime de întrebuinţări, fiind utilizat inclusiv în tratarea insomniilor şi anxietăţii. Cercetările au arătat că inhalarea mirosului de lavandă are un uşor efect de sedare, notează health.com.
Gardenia
Gardenia jamsinoides, aşa cum este denumită ştiinţific, are un puternic efect sedativ. Un experiment făcut pe cobai, realizat în Germania, a relevat că aceste flori au efecte asemănătoare cu ale valiumului. Astfel, şoarecii expuşi la aroma intensă a respectivei flori au avut un comportament mult mai relaxat decât al şoarecilor care nu au avut parte de tratamentul frumos mirositor.
Aloe Vera
Considerată un adevărat „tămăduitor“, aloe vera este folosită ca extract pentru a reduce inflamaţiile, în calmarea arsurilor pielii sau în tratarea rănilor superficiale, dar este foarte eficientă şi în ce priveşte neutralizarea substanţelor toxice emanate de produsele de curăţarea care se găsesc în fiecare gospodărie. De regulă, când nivelul substanţelor toxice din casă este destul de mare, pe frunzele sale suculente încep să apară pete maronii.
Dracaena marginată
Dracaena marginată este o plantă decorativă care oferă un aspect plăcut încăperii, dar înainte de toate absoarbe benzenul şi substanţele volatile din vopseluri, lacuri şi adezivi.