"Plafonarea prețurilor (este soluția - n.r.). Există chiar și o portiță legislativă pentru a se face asta măcar pentru 6 luni astfel încât să avem timp să studiem, să vedem care dintre modelele spaniol, italian, francez este portrivit pentru noi. Cea mai eficientă soluție acum, în pragul iernii, este plafonarea", a afirmat, în această dimineață, deputatul PNL Alexandru Kocsis Cristea, în emisiunea "Raport de zi", de la Realitatea PLUS.
De aceeași părere este și deputatul PSD, Dumitru Coarnă, care susține că plafonarea pe termen scurt a prețurilor la energie și gaze pe o perioadă de 6-12 luni este soluția în următoarea perioadă.
"Restul sunt discuții. Suntem obligați să plafonăm prețurile. Noi avem un guvern marionetă, gestionat de Statul Paralele, și atunci e clar că execută sarcinile primite", a mai spus parlamentarul social-democrat.
Reamintim că unul dintre cei mai mari distribuitori din piața gazelor a anunțat că de la 1 octombrie, consumatorii casnici vor plăti facturi duble.
În primele 5 luni ale anului, consumul de gaze a crescut cu 10%, în timp ce importurile au crescut cu 20%, iar producția a scăzut foarte mult. Nimeni nu este ferit de creșteri, iar bucureștenii ar putea plăti și de 3 ori mai mult pentru gaze.