Pistolul radar a fost prezentat de Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, comisar șef de poliție Alin Haniș, șeful Serviciului Rutier comisar Adrian Cioară și șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier inspector principal de poliție Sorin Indrieș, scrie bihon.ro.
Noul radar este unul dintre cele mai performante aparate de măsurare disponibile în acest moment pe piață. Potrivit comisarului IPJ Bihor, Adrian Cioară, „DN 1 este cel mai aglomerat drum din toată țara și din păcate aici au loc foarte multe evenimente soldate cu victime umane”.
Noul echipament radar dispune de o cameră video HD de înaltă fidelitate și un laser integrat, fiind unul dintre cele mai performante aparate de măsurare a vitezei disponibile la acest moment.
Aparatul detectează viteza de deplasare a autovehiculelor la o distanță de până la 1.200 m. Acesta este nedetectabil, dotat cu sistem antibruiere, având capacitatea de a depista dispozitivele antiradar, interzise prin lege.
„Aparatul are un chit care ne permite să îl folosim în cele mai grele condiții climatice: ploi torențiale, ninsori, ceață sau pe timp de noapte. Vom putea lucra 24 din 24 de ore”, transmite șeful Serviciului Rutier, Adrian Cioară.