"Bine ați venit la bord, hâc. Vă vorbește, hâc, căpitanul...", așa urmau să fie întâmpinați pasagerii unui zbor Oslo-Creta dacă nu intervenea poliția norvegiană chiar înainte de îmbarcare.
Membrii unui echipaj airBaltic, în frunte cu pilotul și copilotul au recunoscut că au băut două sticle de whisky și mai multe beri înainte să decoleze spre Grecia, potrivit The Guardian.
Din fericire, zborul a fost oprit în ultima clipă, poliția norvegiană primind un telefon anonim cu privire la petrecerea bahică la care participaseră aviatorii.
Un tribunal norvegian l-a condamnat pe copilot la șase luni de închisoare după ce a fost depistat cu un nivel de alcoolemie de șase ori peste limita admisă. Acesta a admis că a băut împreună cu tot echipajul, inclusiv cu pilotul, însă acesta nu și-a recunoscut vina.
Judecătorul și-a motivat decizia și prin numărul mare de pasageri, lungimea zborului și gradul mare de intoxicare cu alcool nu doar al copilotului, ci și al stewardeselor.
Pilotul este și el reținut și urmează să își afle sentința pe data de 17 septembrie.