Acest exemplar impresionant de 3,7 metri lungime este al 20-lea pește din această specie descoperit pe coastele Californiei din anul 1901, conform unui comunicat emis de Institutul Scripps de Oceanografie, parte a Universității din California.
Peștele-vâslă, cunoscut științific sub numele de Mola mola, este renumit nu doar pentru dimensiunile sale impresionante, dar și pentru legendele și miturile care îl înconjoară. Una dintre cele mai fascinante și înfricoșătoare credințe populare este că apariția acestuia ar putea anticipa cutremurele. Potrivit surselor, la doar două zile după ce peștele a fost descoperit pe plajă, zona a fost lovită de un seism, ceea ce a alimentat credințele în legătură cu această creatură misterioasă.
„Există această idee în folclor că este un pește al apocalipsei sau un semn rău, pentru că pare să semnaleze dezastre precum tsunami sau cutremure”, a spus Zachary Heiple, doctorand la Institutul Scripps, care a ajutat la recuperarea peștelui-vâslă.
„Peștele apocalipsei” a eșuat pe o plajă din apropiere de San Diego pe 10 august. Pe 12 august, un cutremur cu magnitudinea 4,4 a lovit Los Angeles. Cu toate acestea, este puțin probabil ca cele două evenimente să fie legate. Heiple a spus că există un studiu din 2019, publicat în jurnalul Bulletin of the Seismological Society of America, care a constatat că orice presupusă legătură între observarea acestor pești și cutremure este pură superstiție.
„Nu pare să existe nicio corelație. Dar este o idee interesantă, deoarece arată modul în care peștii- vâslă și istoria umană au interacționat de-a lungul timpului”, a mai spus Heiple.
Orașul în care metroul trece printr-un bloc de locuințe. Locatarii clădirii coboară direct în stație