Potrivit purtătorului de cuvânt al ANP, Cristina Cîrlan, din 10.189 de deţinuţi cu drept la vot la alegerile parlamentare de duminică, 7.432 și-au exprimat intenția de a vota. Cîrlan a precizat că deținuții au mai putut solicita urna specială în vederea exercitării dreptului la vot până sâmbătă.
Purtătorul de cuvânt al ANP a menționat că, dacă unele dintre persoanele private de libertate care au cerut urnă specială de vot se răzgândesc și nu mai vor să își exercite dreptul de vot, o pot face, potrivit Agerpres.
Ea a amintit că, în conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-și exercite dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor; posedă act de identitate valabil; sunt arestate în baza unui mandat de arestare preventivă, sunt condamnați definitiv sau se află în executarea unei măsurii educative privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale; au domiciliul sau reședința pe raza județului în care se află unitatea de detenție; au cetățenia română; solicită în scris președintelui biroului electoral, prin intermediul administrației locului de deținere, urna specială în vederea exercitării dreptului la vot.
Purtătorii de cuvânt ai Penitenciarului București Rahova, Penitenciarului București Jilava, Penitenciarului Spital Jilava și Penitenciarului Spital Rahova au declarat pentru AGERPRES, că și-au exprimat intenția de a vota duminică 551 de persoane private de libertate (P. Rahova), 170 (P. Jilava), 39 de pacienți privați de libertate (P. Spital Jilava), respectiv 8 (P. Spital Rahova).