„La solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, astăzi, 20 octombrie 2021, 1.075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienţilor aflaţi în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, aflate în stocurile Austriei, au ajuns în România", informează GCS.
Potrivit sursei citate, Austria a asigurat transportul medicamentelor în România. Acestea au ajuns miercuri seară la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei-CNCCI. Recepţia acestor donaţii a fost realizată de către IGSU, urmând ca medicamentele să intre în stocurile UNIFARM, care va asigura distribuţia lor către unităţile sanitare din Bucureşti şi din ţară.
La activitatea de recepţie au participat ambasadoarea Republicii Austria în România, Adelheid Folie, şi secretarul de stat, şeful DSU, dr. Raed Arafat, se mai menţionează în informarea GCS.