Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestianu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că instanţa a dispus arestarea la domiciliu pe 30 de zile a celor şapte persoane pentru care procurorii anticorupţie au cerut arestul preventiv, măsura fiind luată în noaptea de miercuri spre joi, după mai multe ore de audieri.
Trestianu a spus că persoanele arestate preventiv sunt omul de afaceri Călin Mitică, fostul director din CFR Călători Teodor Gavriş, directorul CNCF CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, Laurenţiu Seceleanu, directorul general al Transferoviar Grup, Kinga Mădărăşan, directorul de infrastructură SC Transferoviar Grup SA, Ştefan Adriian, directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuţ, şi directorul general SC Remarul 16 Februarie SA, Dumitru Bărbăcuţi.
Cele şapte persoane fuseseră reţinute miercuri de procurorii anticorupţie, potrivit mediafax.ro.