Unii au vrut să fie spirituali, alţii au vrut să demonstreze adversarilor politici că sunt mai buni, măcar la capitolul discurs. După 5 luni de dezbateri şi dispute politice, o parte dintre aleşi au rămas în memoria electoratului prin bâlbele şi pildele folosite. Fie că s-au pierdut în labirintul cuvintelor fără sens, fie că au excelat în formulări cel puţin ciudate aleşii au demonstrat şi în această sesiune parlamentară că sunt fruntaşi la capitolul expresii nefericite. Când sunt în pană de idei aleşii dau iama în citate, catrene şi vorbe de duh.
Liberalul Puiu Haşotti a abordat un ton glumeţ în încercarea de a le atrage atenţia democraţilor că moţiunea de cenzură care cerea Guvernului Tăriceanu să plece nu are nici o şansă. Haşoti s-a dus la prezidiu şi le-a spus parlamentarilor că un eşec l-ar putea determina pe Emil Boc să se spânzure de un bonsai, făcând aluzie la înălţimea liderului democrat:
"Venind spre sala plenului, erau vreo doi-trei deputaţi de la Partidul Democrat care se lamentau cum că dacă moţiunea nu va fi votată şi nu va trece, un mare om mic de la Partidul Democrat se va spânzura de un bonsai. Între timp, am aflat că marele om mic nu are nici un bonsai, aşa încât, cu zâmbetul pe buze şi foarte liniştit, voi vota împotriva acestei moţiuni."
Deputatul democrat Alexandru Mocanu a apelat la versuri când discursul politic i s-a părut insuficient:
"Hai vino-acum la urne Mirciulică,
Să îl învingi, de poţi, pe Traienică,
Despre Călin, nu pot să zic nimică:
Cât e de mare, stă sub pat de frică!"
Dar nici o dispută politică nu le-a dat mai multă bătaie de cap aleşilor decât ziua internaţională a femeii. Romantici sau pur şi simplu pe lângă subiect parlamentarii au dat frâu liber imaginaţiei. Un exemplu a fost democratul, Constantin Amarie care a pus pe hârtie un eseu despre virtuţiile Evei.
"Trăind printre flori, Eva a ajuns să emane ea însăşi parfum de floare. În momentul primului păcat, ea îşi pierdu această înzestrare, a transmis Constatin Amarie colegelor de Parlament. În momentul primului păcat, ea îşi pierdu această înzestrare. Înainte de cădere, parfumurile emanau din ea, deoarece poseda calităţi şi virtuţi ce se manifestau în planul fizic, sub formă de parfumuri, sunt cuvintele adresate de el doamnelor din Parlament".