Deloc bine nu a fost nici în neagra zi de 4 martie 1977, când un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe Richter a zguduit aproape toată România din temelii.
După mai puţin de un minut, imaginile erau apocaliptice: 1.500 de morți, 11.000 de răniți și zeci de mii de locuinţe prăbuşite. Cele mai însemnate pagube s-au înregistrat în Bucureşti: Aici, 32 de imobile s-au prăbuşit. La aproape 40 de ani de la tragedie, mulți închid ochii la riscul care ne pândește în orice moment.
Avem 2320 de clădiri incluse în diferite clase de risc seismic sau încadrate în categorii de urgenţă. 181 dintre acestea sunt declarate de autorităţi ca fiind pericol public şi au fost incluse în Clasa I de risc seismic. Asta înseamnă că se pot prăbuşi oricând, în cazul unui cutremur. Ce măsuri pot lua autorităţile în acest caz? Să facă reparaţii şi să prevină o tragedie. Însă...
Consolidarea clădirilor cu risc seismic din Bucureşti s-a realizat în ritm de melc. Din 2001 şi până în prezent, doar 73 de astfel de construcţii au fost reabilitate în totalitate, dintre care doar 18 de Municipalitate. Dacă lucrurile vor decurge la fel în viitor, abia peste 313 ani în Micul Paris, nu v-a mai exista nici măcar o clădire care să se prăbuşească în cazul unui cutremur major.