'Riscul de avalanșă este maxim pentru că, la peste 2.000 de metri s-a depus un strat de zăpadă destul de mare, între 50 și 70 de centimetri, într-un timp scurt. Pe unele fețe montane s-au declanșat deja avalanșe din cauza greutății zăpezii și a peliculei de apă care s-a format între zăpada veche, înghețată, și cea proaspătă — mai udă, cum spunem noi', a declarat marți, pentru Agerpres, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, riscul crescut de avalanșe este prezent în toate zonele din Retezat și Parâng în care există o înclinație mai mare de 25 de grade, îndeosebi în căldările aproape de vârfurile Judele, Peleaga sau sub vârfurile Retezat, Slăveiu și Păpușa. De asemenea, riscul de avalanșă este ridicat în zonele orientate spre sud, unde zăpada se topește și poate porni la vale.
Salvamontiștii recomandă turiștilor care vor merge la munte să evite zonele de creastă și să nu treacă prin locurile expuse riscului de avalanșe. În cazul în care intenționează să plece pe trasee, atunci salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să aibă în rucsac detectoarele cu emițător în caz de avalanșă, sonde de căutare, o lopată și o coardă.
În plus, la refugiile Salvamont din stațiunile montane sunt organizate servicii de permanență, iar turiștii pot afla de acolo starea traseelor, riscurile posibile și evoluția vremii.