„Din cercetări a reieşit că, în perioada august - septembrie 2021, patru persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 50 ani ar fi indus în eroare mai multe persoane, pe care le-ar fi determinat să contracteze credite bancare în nume propriu, sumele de bani fiind însuşite de către persoanele în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, telefoane mobile şi 28.500 lei.
Trei persoane au fost conduse la sediul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ, în vederea audierii.