"În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au desfășurat o percheziţie domiciliară, pe raza județului Argeș, în vederea documentării activităţii infracţionale a unei persoane bănuite de amenințare, tulburarea ordinii şi liniştii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
În fapt, la data de 5 iulie a.c., în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Astfel, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, în cadrul dosarului penal, au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Ștefănești, județul Argeș, la domiciliul unui bărbat de 29 de ani.
A fost pus în executare un mandat de aducere, în vederea audierii.
Din cercetări a reieşit că, în data de 19 iunie a.c., în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu Mureș, ar fi izbucnit un conflict spontan între 2 bărbați, pe fondul căruia bărbatul de 29 de ani ar fi amenințat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu un obiect contondent.
Bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Mureș", informează IPJ Mureș.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, a polițiștilor din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției Orașului Ștefănești și al unui criminalist din cadrul I.P.J. Argeș.