UPDATE Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că printre firmele percheziţionate este şi Energy Holding.
“Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent rezultă faptul că între două societăţi comerciale cu capital privat au fost încheiate contracte de consultanţă, contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri la preţuri mult supraevaluate şi contracte de prestări servicii cu consecinţa înregistrării în contabilitatea societăţii cumpărătoare a unor cheltuieli deductibile fiscal”, arată Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.
Sursa citată a precizat că din prejudiciul produs prin neplata obligaţiilor fiscal, stabilit până în prezent la 22.461.638 de lei (aproximativ cinci milioane de euro), 10.268.177 de lei reprezintă impozit pe profit şi 12.193.461 de lei reprezintă TVA.
Reprezentanţii traderului de energie Energy Holding au transmis joi, la solicitarea News.ro, o primă reacţie la percheziţiile făcute de poliţişti la companie şi la persoane vizate într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, precizând că „lasă justiţia să îşi facă datoria” şi că societatea şi-a plătit întotdeauna datoriile şi taxele către stat.
“Lăsăm justiţia să îşi facă datoria întrucât Energy Holding şi-a plătit întotdeauna datoriile şi taxele către stat pentru operaţiunile desfăşurate”, se arată în răspunsul Energy Holding, transmis la solicitarea News.ro.
Reprezentanţii companiei au susţinut că nu pot să ofere şi alte informaţii, deoarece ancheta este în desfăşurare.
Poliţiştii bucureşteni au făcut percheziţii, joi, la mai multe firme, printre care şi Energy Holding, precum şi la persoane vizate într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul energetic şi a serviciilor media.
Administratorii societăţilor vizate în anchetă sunt suspectaţi că au înregistrat în actele contabile facturi fiscale eliberate de firme de tip „fantomă”, prin care se atestau achiziţii fictive de bunuri şi servicii, pentru a nu fi plătite taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de aproximativ cinci milioane de euro, potrivit Poliţiei Capitalei.
“Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că în cursul anului 2009, între două societăţi comerciale, cu capital privat au fost încheiate contracte de consultanţă şi contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri la preţuri mult supraevaluate, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu sumele aferente impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată, în cuantum de aprox. 500.000 euro”, arată Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.
În dosarul înregistrat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti sunt urmărite penal două persoane şi două firme, pentru evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. Pe numele celor două persoane au fost emise mandate de aducere, pentru a se asigura prezenţa acestora la audieri.
--------
Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Sectorul 1 efectuează, joi, 22 de percheziții în București și județul Ilfov, în vederea ridicării de documente financiar contabile și înscrisuri de la sediul unor firme și domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare.
Din cercetările efectuate până în prezent de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB), a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăți comerciale au fost încheiate contracte de consultanță și vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la prețuri mult supraevaluate, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 500.000 de euro, reprezentând neplata impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.
Potrivit unui comunicat al PCAB, în dosar sunt cercetate 2 persoane fizice și 2 persoane juridice pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare.
În vederea asigurării prezenței la audieri, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecților.
De asemenea, procurorii au pus sechestru pe 14 imobile — terenuri și construcții, identificate în proprietatea suspecților.
La acțiune participă polițiști din cadrul IGPR — SAS.
Energy Holding, firma lui Bogan Buzăianu, unul dintre "băieții deștepți" din energie, a beneficiat aproape un deceniu de cea mai ieftină energie din România şi care a alimentat cele mai mari companii locale printre care Petrom, Dacia sau Oltchim.
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, contractul cu Energy Holding a generat doar în perioada 2006 - 31 mai 2012 o pierdere pentru compania de stat de peste 1,4 miliarde lei, cum a constatat administratorul judiciar în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a companiei.
Din energia disponibilizată prin denunțarea acestui contract păgubos, Hidroelectrica a obținut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 550 milioane lei.