"Au fost efectuate cinci percheziții, au fost ridicate înscrisuri care urmează să fie analizate. De asemenea, au fost solicitate înscrisuri de la instituția angajatoare, iar în momentul în care ne vor fi puse la dispoziție, se va decide care sunt persoanele care urmează să fie audiate și care va fi obiectul audierii. Nu s-a luat nicio măsură preventivă, este un denunț care privește o faptă de corupție, respectiv, luare de mită (...) Nu e adevărat că s-ar fi ridicat arme de vânătoare, ci înscrisuri", a declarat presei procurorul Gheorghe Costea, scrie Agerpres.
În urmă cu o zi, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au efectuat o serie de percheziții la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș și în alte câteva locații, în cazul unui doctor suspectat de acte de corupție.
"Pentru administrarea probatoriului în cauză, astăzi, 30 ianuarie 2017, se realizează cinci percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul. În fapt, M.M.L., medic specialist în chirurgie cardiovasculară, a condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale obținute astfel, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză. În funcție de evoluția cercetărilor, vom reveni cu detalii", se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție.
Potrivit comunicatului, alături de ofițerii S.J.A. Mureș, la percheziții au participat lucrători ai Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Cluj, Covasna și Harghita, precum și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.