La data de 16 decembrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice şi luptătorii de acţiuni speciale efectuează 7 percheziţii, în judeţele Mureş şi Cluj, la persoane bănuite de infracţiuni economice.
În fapt, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la înfiinţarea, unei societăţi comerciale, cu sediul în judeţul Cluj şi cu puncte de lucru în judeţul Mureş, care ar fi comercializat cantităţi foarte mari de marfă (extensii de păr natural şi fibre).
Respectiva marfă ar fi provenit, în exclusivitate, din import şi ar fi fost achiziţionată de la persoane fizice, pentru deducerea cu uşurinţă a cheltuielilor fictive, în vederea sustragerii de la plata impozitelor datorate bugetului de stat.
Din cercetări a reieşit faptul că, persoanele bănuite ar fi evidenţiat în actele contabile, sau în alte documente legale, cheltuieli ce nu au la baza operaţiuni reale ori ar fi evidenţiat alte operaţiuni fictive în formă continuată.
Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţi Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. La activităţi participă şi jandarmi.