Astfel, potrivit oamenilor legii, în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, pe raza municipiului București a fost constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și alte persoane, în scopul comercializării substanțelor cu efecte psihoactive.
S-a reținut că unul dintre suspecți a încheiat un contract cu o firmă de curierat care avea rolul de a prelua coletele de la societatea comercială deținută de către acesta și de a le livra persoanelor indicate pe colete, încasând contravaloarea acestora și virând în contul societății sumele încasate.
Procurorii arată că, în perioada 8 septembrie – 19 noiembrie, membrii grupului au expediat prin intermediul firmei de curierat un număr total de 1.485 de colete care conțineau produse cu efecte psihoactive, suma încasată fiind de 376.175 lei, astfel că activitatea infracțională s-a desfășurat la nivel național, fapt care a avut drept consecință constituirea altor grupuri infracționale organizate care au distribuit la nivel local substanțe cu efecte psihoactive.
În aceeași cauză la data de 9 decembrie 2015 au fost efectuate un număr de 12 perchezitii domiciliare, ocazie cu care a fost identificată cantitatea totală de 4.392,9 grame de substanță vegetală, în care s-a pus în evidență compușii 5F-MDMB-PINACA și AB-CHMINACA, iar din cantitatea de 753,8 grame de substanță pură găsită la domiciliul unei inculpate urma să fie preparată cantitatea de 15.076 grame de substanță vegetală destinată vânzării.
Valoarea de piață a celor 19.076,9 grame de substanță vegetală este de 1.168.134 lei .
S-a constatat că produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou cunoscut care face parte din clasa cannabinoizilor sintetici fiind raportat începând cu anul 2014 la nivel european ca şi produs psihoactiv nou.
Până la acest moment pe teritoriul S.U.A au fost înregistrate 4 decese si multiple internări în stare gravă urmare a consumului acestui produs, iar în Anglia au fost raportate 8 decese.
Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din străinătate destinate experimentelor chimice, unde produsele ce erau comercializate aveau specificatii clare de interdictie pentru consumul uman.
Destinatia produselor achiziţionate era schimbată de către membrii grupului astfel că, în procesul de fabricare al « etnobotanicelor » suspecţii utilizau atât produsul de bază cât şi alcool, rezultând o soluție care se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante) iar ulterior era comercializat spre consum cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sanatate.
În urma consumului acestor canabinoizi sintetici în prezenta speță au fost inregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi.