UPDATE 9.30: Procurorii DNA efectuează joi percheziții la Primăria Hârlău, județul Iași, la Ocolul silvic și Biroul de evidență a populației din aceeași localitate, într-un dosar privind fapte de corupție și asimilate acestora, comise în anul 2015, au declarat surse judiciare, potrivit Agerpres.
Potrivit surselor citate, se fac cercetări în legătură cu infracțiunile de luare și dare de mită, dar și de abuz în serviciu, presupus a fi săvârșite de funcționari în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Sursele au mai precizat că mita ar fi constat, printre altele, în material lemnos.
Potrivit unui comunicat remis de DNA, “în cursul zilei de 21 ianuarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate în județele Iași și Botoșani, dintre care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.