„Cum se face că pentru unii sunt mereu bani?
Eliminarea tuturor pensiilor speciale trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care își dorește binele României.
Nu am nicio problemă cu pensiile mari. Dacă cineva ajunge la acea sumă pentru că a economisit bani toată viața. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament, și după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm.
În același timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Și, deloc întâmplător, tot la noi este și sărăcia în muncă cea mai mare, adică cei care, deși au loc de muncă și muncesc, tot în sărăcie se regăsesc.