"Raportul, care este atotcuprinzător, care vorbește despre foarte multe lucruri posibile, care ar fi putut întâmpla, ne îmbălmăjește în fel de fel de date tehnice că să nu priceapă cei de acolo, reporterii, care pun întrebări ca să ajungă la concluzia, pe care auzit-o, ca în foarte multe situații, că numai comandantul este de vină. S-a pornit de la faptul că s-a decolat cu greutate peste limita suportabilă a avionului. Nu cred așa ceva. Trebuie să ne dea niște date ca să vedem dacă așa s-a întâmplat.
Aeronava nu a putut urca până la altitudinea de 11.000 de picioare, dar el a fost la 8.000 de picioare, ceea ce îi asigura înălțimea de siguranță de trecere a munților.
Cum poate să spună cineva că motorul s-a oprit când are, la baza anchetei făcute, raportul oamenilor care au supraviețuit? A spus cineva că avionul a luat contactul cu vârful munților cu motoarele oprite? (...) Vedeți dvs., constatarea mea, după această nenorocire, întrebarea mea a fost de ce acești oameni au fost găsiți după șase ore? Ați văzut la ce s-a ajuns, că nu s-a găsit antena, că nu s-a emis semnalul...", a spus Paul Mitu.
Tragedia din Apuseni: raport de 150 de pagini. Oficial: Cauza prăbuşirii, motoarele au îngheţat
La aproape doi ani de la teribilul accident din Apuseni, luni au fost scoase la lumină rezultatele expertizei tehnice ale prăbuşirii aeronavei în care Adrian Iovan şi studenta Aura Ion şi-au găsit sfârşitul. Motoarele au fost cercetate de specialişti din Statele Unite, iar rezultatul a arătat că acestea funcţionau în parametri optimi. În raportul preliminar făcut public la începutul acestui an, condiţiile meteorologice au fost considerate drept cel mai important factor care a dus la prăbuşirea avionului. În cel final, făcut public luni, îngheţarea motoarelor şi o eroare a managemenului misiunii sunt considerate principalele cauze ale prăbuşirii.
Investigatorul Eugen Suciu a vorbit jurnaliştilor, într-o informare de presă, detaliind concluziile raportului de 150 de pagini. Primele declaraţii ale investigatorului au detaliat problemele cu care s-a confruntat aeronava care nu a reuşit să ajungă la înălţimea necesară, problemele de givraj explică motivul pentru care aeronava nu a putut urca până la altitudinea de 11.000 de picioare.
"Singura persoană care are toate datele şi este îndreptăţită şi legal să ia decizii este comandantul de echipaj. Când ia decizia să coboare într-un spaţiu necontrolat, de clasă G, îşi asumă întreaga responsabilitate a zborului. Diferenţa este uriaşă între zborul între un spaţiu controlat, de clasă C, şi unul necontrolat, de clasă G", a explicat Suciu.
Investigatorul a mai explicat: "Nu putem spune că a fost o eroare de pilotaj, pentru că am spune că este vorba despre o eroare a tehnicii de pilotaj. Putem spune că ne confruntăm cu o eroare de management a misiunii. Dacă nu ne confruntam cu givrajul la nivelul motoarelor, nu am fi avut un astfel de accident".
Înainte de momentul impactului, ambii piloţi au încercat să ridice aeronava, atunci când au zărit brazii.
ISTORICUL ACCIDENTULUI
20 ianuarie 2014, puţin înainte de ora 16. Chirurgul Radu Zamfir anunţa la 112 că s-a prăbuşit cu avionul în munţi, iar la bord se află şapte persoane: o echipă medicală, pilotul şi copilotul. Aparatul de zbor decolase de la Bucureşti şi se îndrepta spre Oradea, unde medicii urmau să preleveze mai multe organe pentru transplant. Aeronava s-a prăbuşit în munţii Apuseni, într-o zonă greu accesibilă. Vreme de şase ore, autorităţile şi-au dat cu stângul în dreptul în încercarea de a localiza epava. Au fost ore de coşmar pentru oamenii din avionul prăbuşit. Afară era un frig cumplit, iar vieţile lor atârnau de un fir de păr. Până la urmă, localnicii au ajuns primii la locul tragediei. Pentru pilotul Adrian Iovan şi pentru studenta Aurelia Ion a fost însă prea târziu...
Aura Ion a fost găsită cu lacrimile îngheţate pe faţă, iar Adrian Iovan a murit aşa cum a trăit: cu mâna pe manşă.
Imediat după tragedie, s-a deschis un dosar penal pentru faptele de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, dar şi pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În urma tragediei, directorul general al ROMATSA, ministrul de Interne Radu Stroe şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au demisionat din funcţii.
La Parchetul General au fost citaţi şi foştii miniştrii Radu Stroe şi Ramona Mănescu. Familiile îndurerare încă îşi plâng rudele, iar vinovaţii încă nu au fost traşi la răspundere. Un raport preliminar făcut public, la începutul anului, de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, arată că motoarele nu ar fi avut o problemă, iar aeronava avea toate reviziile făcute.