Potrivit legislației din SUA privind protecția drepturilor de autor ("Copyright Act") din 1976, artiștii pot pretinde recuperarea drepturilor asupra creațiilor lor la 35 de ani după anul primei lor ediții sau până la 56 de ani pentru opere de dinainte de 1978, conform Agerpres.
În 2018 se vor împlini 56 de ani din momentul în care Beatles și-au lansat primul lor single, "Love Me Do".
Potrivit plângerii, artistul britanic a cerut Sony ATV Music Publishing să recunoască dorința sa de a recupera drepturile asupra cântecelor pe care le-a compus la acel moment, alături de John Lennon.
Un caz similar i-a avut drept actori în luna decembrie pe grupul de pop britanic Duran Duran și compania Gloucester Place Music, deținută de Sony/ATV Publishing, în fața justiției britanice. Formația a dorit să obțină drepturile asupra unora dintre hiturile sale, cum ar fi "Rio" sau "A view to a kill", însă judecătorii au decis că legislația din Statele Unite nu se aplică în Marea Britanie.
Grupul japonez Sony a cumpărat în septembrie 2016 părțile deținute de Michael Jackson din joint-venture-ul Sony / ATV.
Potrivit AFP, legenda spune că Michael Jackson a decis să investească în domeniul proprietății intelectuale și al drepturilor de autor, după o discuție avută chiar cu Paul McCartney.
În 1985, Regele pop-ului a cumpărat ATV Music, care deținea în principal drepturile asupra tuturor melodiilor Beatles, spre disperarea lui Paul McCartney. Zece ani mai târziu, Michael Jackson a creat cu Sony joint-venture-ul Sony / ATV Music Publishing, care deține în prezent un catalog considerabil, cu peste trei milioane de titluri.