Iată cele mai frecvente greșeli de folosire a uleiului de măsline:
Îl alegi pe cel ”light”
Toate tipurile de ulei de măsline au cam același număr de calorii, adică aproximativ 120 de calorii și 15 grame de grăsime la o lingură. Termenul ”light” se referă, în cazul uleiului de măsline, la culoare și aromă.
Nu citești eticheta
Cel mai sănătos ulei de măsline este cel pe a cărui etichetă este specificat presat la rece. ,,Nu este de ajuns să scrie pe etichetă obţinut exclusiv prin procedee fizice, trebuie să scrie presat la rece la o temperatură de 38 de grade, iar aciditatea să fie în jur de 0,8%. Uleiurile rafinate nu trec de o,1%-o,2%,” atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Puţini sunt fabricanţii care respectă aceste reguli.
,,Concret, din 100 de kilograme de pulpă de măsline, ar trebui să se extragă 20 de kilograme de ulei, dar ei o încălzesc şi obţin 40 de kilograme. Este ca şi cum ai vinde un Trabant drept Mercedes,” detaliază profesorul.
Îl irosești pe cel extravirgin la prăjit
,,La ardere e păcat să-l irosim pe cel extravirgin mai scump. La prăjit putem alege uleiul rafinat de măsline şi cel nehidrogenat de palmier,” spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Îl ții aproape de cuptor
Nimic nu râncezește uleiul de măsline mai repede decât căldură și lumina. Ține uleiul de măsline într-un recipient închis la culoare și depozitează-l într-un loc răcoros, departe de sursele de căldură și de razele soarelui.
Sursă: doctorulzilei.ro