„În contextul evenimentelor recente din Siria, dorim să vă încredinţăm de solidaritatea noastră profundă faţă de creştinii ortodocşi aflaţi sub jurisdicţia spirituală şi canonică a Preafericirii Voastre, precum şi faţă de toţi cei care suferă din cauza violenţei şi conflictelor în desfăşurare. Ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu să păzească toate comunităţile creştine din Siria, păstrându-le neclintite în credinţă şi speranţă.
În acelaşi timp, ne rugăm ca Domnul nostru Iisus Hristos să dăruiască pace şi stabilitate poporului sirian, astfel încât cei care au fost nevoiţi să părăsească Siria să poată reveni în ţara lor şi să contribuie la reconstruirea şi întărirea comunităţilor lor. Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, se arată în mesaj.
Căderea lui Bashar al Assad marchează sfârşitul a mai mult de o jumătate de secol de guvernare familială, în timp ce forţele rebele au întors soarta unui război civil pe care el l-a îmbrăţişat.
Războiul civil care a început în 2011 a ucis sute de mii de oameni, a provocat una dintre cele mai mari crize ale refugiaţilor din timpurile moderne şi a lăsat oraşele bombardate până la ruine, zonele rurale depopulate şi economia secătuită de sancţiunile globale.
Potrivit mediafax.ro, reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi pentru Siria, Gonzalo Vargas Llosa, a anunţat că 16 milioane de oameni au nevoie urgentă de ajutor umanitar.
Llosa a declarat pentru BBC că 800.000 de sirieni au fost nevoiţi să plece de acasă din cauza ultimelor lupte din regiune.
Anterior, şapte milioane de sirieni s-au refugiat în diferite regiuni din interiorul ţării şi peste cinci milioane au fugit în ţările vecine.