În cuvântul de la finalul Liturghiei oficiată duminică în Catedrala Patriarhală, Părintele Patriarh Daniel a reamintit credincioşilor de importanţa exprimării votului la referendumul pentru familie: „Cei care nu aţi fost până acum la vot vă rugăm să mergeţi ca să nu fie prea târziu".
Șeful Bisericii Ortodoxe a reamintit că a votat sâmbătă şi i-a îndemnat pe credinicoşi să-şi exercite acest drept.
„Vă îndemnăm să mergeţi la vot şi să aveţi această onoare, să arătaţi libertatea şi dreptul acesta, să primiţi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toată lucrarea cea bună. Să trăiţi întru mulţi ani", a spus Patriarhul Daniel.
Totodată, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre acest demers democratic şi în finalul omiliei sale duminicale rostite după citirea textului evanghelic.
„Şi ieri am încurajat pe credincioşi să meargă la votul dedicat familiei şi am spus că participarea la vot este un drept, o onoare şi o binecuvântare. Astăzi repetăm aceleaşi cuvinte şi explicăm că această binecuvântare este o binefacere pentru familie şi pentru popor", a spus Patriarhul citat de Basilica.ro.