"Așa arată proiectul de buget. El nu a fost încă aprobat în Parlament. Urmează probabil discuții, deci nu îl putem lua ca pe un termen definitiv și ultim aprobat. E limpede că nu va mai fi alocată o sumă atât de mare ca până acum, dar o sumă mai mică sperăm că va fi posibil", a declarat duminică, pentru AGERPRES, Vasile Bănescu.
De asemenea, el a spus că "toate cultele, inclusiv cel ortodox, vor depune solicitări pentru fondurile necesare în primele luni ale anului viitor, de la 1 ianuarie, până la 31 martie".
Referindu-se la Catedralei Mântuirii Neamului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a subliniat că "nu se stopează în nici un fel procesul de construcție".
"Evident că este un minus această fracturare din partea statului, dar nu se stopează în nici un fel procesul de construcție al Catedralei Mântuirii Neamului Acesta continuă.", a spus Bănescu.