În piețe și supermarketuri suntem păcăliți cu eticheta românească. Fructul, însă, vine direct din „Livada Europei”, Polonia, cel mai mare producător de mere din Uniunea Europeană și al treilea ca mărime din lume. În timp ce oamenii sunt indignați de schimbare, agricultorii speră ca producția să revină la normal, măcar în anii următori.
În anii '80, la Voinești se aflau cele mai valoroase colecții naționale de pomi fructiferi. Existau cel puțin 700 de soiuri de mere, 400 de soiuri de pere și 30 de prune. Vedetă a rămas însă ani buni mărul, remarcat până și de Nicolae Ceaușescu în cadrul unei vizite, când i-a fost oferit un coș plin cu fructele savuroase. Reprezentanții Voineștiului s-au lăudat ani la rând cu fructul.
Anii au trecut, iar fructul favorit al comunei dâmbovițene a ajuns să fie arătat cu degetul. Fructele cultivate acolo abia dacă mai acoperă necesarul de consum, pentru că forța de muncă s-a diminuat. Iar unde piața simte golul, apar producători noi. Cei mai întâlniți: polonezii. În școli, deja nu se mai pune problema de a oferi copiilor la gustare mere din producția fermierilor din Voinești. Totul vine direct de pe raftul magazinelor.
În supermarket-uri nici nu se mai ține cont, iar etichetele ajung să dea falsa impresie a unui fruct românesc. Merele aduse din Polonia sunt pur și simplu trecute drept mere de Voinești, iar consumatorii nu se pot bucura nicicum de savoarea fructelor.
„Se face un pic de anti-reclamă. Pentru că fructele din afară nu au calitățile gustative ca cele din Voinești și oamenii au început să fie sceptici,” a spus Daniel Comănescu, președinte Stațiunea pentru Pomicultură Voinești.
Fermierii din comună nu mai au nicio putere să se împotrivească noului trend din marile magazine și nici măcar să ajungă în piețe pentru a-și vide mica producția. De altfel, merele sunt dependente și de climă, iar oamenii din Voinești nu au avut posibilitatea de a investi sume mari în sistemele de irigații.
În prezent, la mere avem 4,8% din producția europeană, în timp ce polonezii au 26%. În ceea ce privește dimensiunea fermelor, ne mândrim, în medie, cu 3,7 hectare. Vecinii, însă, ne-au luat-o înainte, cu ferme de cinci sau chiar de șase ori mai mari și mai bogate, care au o viteză de comasare foarte mare.
Dacă ne uităm la ceilalți producători europeni, italienii și francezi au și ei rezultate bune la export. Polonia rămâne, însă, „Livada Europei”, cu peste 4 milioane de tone de mere produse numai în 2021.