– Dragii mei, eu am auzit că atunci când începuseră ploile potopului, Noe a poruncit dobitoacelor să intre în corabie. A strigat cămila de la sud: Cămilă, intră în corabie! Și cămila îndată a intrat. A strigat ursul de la nord: Ursule, intră în corabie! Și ursul îndată a intrat. A strigat elefantul și elefantul îndată a intrat. Într-o vreme, iată, vine și măgarul. Noe îl strigă și pe el: Măgarule, intră în corabie! Dar măgarul s-a oprit cu mirare în ușa corăbiei, zicând: Ce înseamnă această barcă? Cămila, ursul, elefantul și celelalte animale au intrat pentru că sunt dobitoace proaste și nu-și dau seama ce fac… Eu însă, care am studiat prin școli nu pot crede într-un astfel de lucru imposibil… Așa judecându-se măgarul, zăbovea să intre în corabie.
Atunci, ridicându-se Noe, îl luă pe măgar de urechi și l-a băgat în corabie alături de celelalte dobitoace. De atunci se spune că are măgarul urechile lungi pentru că a fost îndărătnic. –
Te rog să nu mă vatămi ! Grăi atunci tânărul cel ”învățat”, între râsetele oamenilor. Și de atunci nu s-a mai apucat să combată cele spuse în Sfânta Scriptură.
Trăim vremurile când credința s-a înlocuit cu mintea și iată rezultatul se vede din plin! Lungește, Doamne, urechile noastre, numai să fim în Corabia Ta cea bună ce ne poartă la veșnica bucurie!
Citește mai multe pe Realitatea Spirituală
