„Practica Botezului, sigur că este o lucrare care ține de hotărârea Sfântului Sinod al BOR. Probabil că se va discuta și această petiție. (...) Practica Botezului așa cum o avem este într-adevăr foarte veche, mă uit într-o lucrare, prima pe care o avem, de la primii creștini ai Bisericii, e vorba de Învățătura celor 12 Apostoli, unde ni se arată că atunci când nu e apă suficientă sau îndeajuns se poate săvârși botezul și prin turnare de trei ori în numele Sfintei Treimi. Dacă această practică va fi agreată de Biserică, nu ține de un preot sau un altul, ci efectiv Sfântul Sinod probabil va delibera si va hotarî în sensul acesta, că nu ține de preoți , ci de ierarhia Bisericii”, a explicat părintele Pătuleanu, pentru RFI România.
„Există preoți mai ales la cererea expresă a familiei care săvârșesc întru botez prin turnare sau stropire. Didahia, care este prima lucrare a Bisericii, vorbește despre această practică, deci nu ar fi ceva ce nu ar exista în experiența Bisericii, în tradiția Bisericii.
Practica era că atunci când ai apă suficientă și când nu sunt probleme medicale... Am înțeles că acest bebeluș era născut prematur, deci avea o anumită sensibilitate, și atunci sigur că trebuie să aplici anumite măsuri când ai un asemenea caz. (...) Nu cunoaștem dacă familia a făcut această precizare când a botezat, dacă s-a discutat”, a explicat părintele Pătuleanu.
Bebeluşul în vârstă de o lună şi jumătate de la Suceava a murit luni dimineaţă după ce a făcut stop cardio-respirator în urma botezului, fiind scufundat în cristelniță. La scurt timp după ce a fost scos din apă, nu a mai putut respira.
Bebeluș de șase săptămâni în stare GRAVĂ după botez. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început o anchetă
Mărturia CUTREMURĂTOARE a tatălui bebelușului care a decedat după botez: ”Îi curgea sânge din nas, avea un puls foarte scăzut”
Bebelușul a murit în jurul orei 6.00, la secția de Terapie intensivă, unde era intubat și ventilat mecanic
Bebelușul ajuns în stare gravă la spital după ce preotul l-a scufundat în cristelniță la botez a MURIT - Fapta va fi încadrată la ucidere din culpă
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul bebelușului de la Suceava decedat după botez
Preotul Pătuleanu mai spune că „în principiu, trebuie să existe o discuție înainte de botez cu familia , cu nașii, si ar trebui spuse lucrurile acestea, nu are de unde să le cunoască preotul lucrurile acestea. Și părinții, cei apropiați trebuie să vină și să spună dacă sunt cazuri mai speciale, de exemplu copii născuți prematur, copii care nu s-au dezvoltat într-un ritm normal, atunci se pot discuta , de la caz la caz cu preotul”, și a relatat că „atunci când au fost discuții cu părinții, eu însumi am botezat prin turnare”.
Studenții la Teologie învață cum se face această procedură, mai spune părintele Pătuleanu: „E un seminar, laborator în Biserică, unde preotul explică cum trebuie botezat copilul, sigur, se învață la Teologie lucrul acesta. În principiu, atunci când sunt repectate aceste îndrumări, n-ar trebui să se întâmple asemenea cazuri nefericite”.