Food Price Index, cel care măsoară variația preţurilor din coșul alimentar de strictă necesitate, în care intră cerealele, uleiurile vegetale, lactatele, carnea şi zahărul, a crescut în aprile până la 120,9 puncte.
Preţurile cerealelor au crescut cu 1,2% faţă de luna precedentă, şi de 26% faţă de perioada similară din 2020. Îngrijorările privind situaţia culturilor din Argentina, Brazilia şi Statele Unite au dus la creşterea preţului porumbului cu 5,7% luna trecută, preţul grâului s-a menţinut în mare parte stabil, în timp ce a scăzut preţul orezului, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, noile estimări indică în acest sezon o creştere a producţiei de grâu şi de porumb.
Preţul zahărului a crescut cu 3,9% faţă de luna precedentă şi cu 60% faţă de aceeași perioadă a anului tercut, din cauza temerilor privind recolta slabă din Brazilia, în timp ce preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 1,8%.