Unul dintre aceste alimente este și ”Pita de Pecica”, pâinea preferată a lui Ceaușescu, care ar fi fost adusă special pentru dictator din județul Arad la București, cu avionul, cu o cursă specială, săptămânal, doar pentru ca acesta și familia sa să aibă pâine proaspătă pe masă.
Cum se prepară pita de Pecica, pâinea preferată a lui Ceaușescu
"Pâinea se spală cu apă pentru ca aburul să meargă la Dumnezeu. Aşa am învăţat de la cei mai bătrâni brutari şi de la bunici", spune Valeriu Țigu, producător.
În brutărie, foloseşte acceaşi reţetă străveche: făină din grâu bogat în gluten, apă, drojdie, sare, în cantităţi exacte. Nimic nu s-a schimbat de generaţii, pentru că brutarul s-a încăpăţânat să nu modernizeze procesul de fabricaţie.
Pâinea familiei Țigu, uneori grea de 4 kilograme, e coaptă direct pe vatra încălzită a cuptorului tradiţional.