Salariile cresc, șpaga rezistă. Cel puțin în unele spitale. Pe holurile, pacienții știu exact tarifele.
"Depinde de ce fel de operație, 700-800 lei. Anestezie și acolo ... 250 de lei. Pe urmă, dacă e doctor şi rezident... 300-250 de lei", spune un pacient.
Altă secție, aceleași obiceiuri. "15 lei, 10 lei la asistente. Şi la medic o mie de lei, depinde de operație", precizează alt pacient.
"Banul dictează în România. Ai bani, ești tratat. Dacă nu mori liniștit", afirmă o altă persoană.
Pacienții sunt revoltați, dar se conformează.
Sunt însă și medici care vor doar să salveze vieți. În schimb, primesc altceva.
"Avem zilnic parte de violență verbală, dar și fizică", spune Silvia Nica, purtător de cuvânt Spitalul Universitar
"Am fost salvată să nu primesc un pum în cap. Am fost scuipată, de fiecare dată, aceste gesturi, de neacceptat, vin din partea celor care nu reprezintă urgențe reale", a completat Silvia Nica.
Este vorba despre aproape 70% dintre pacienții care se prezintă la Urgențe. Ei ar trebui să meargă, mai întâi, la medicul de familie. Și, ca și cum nu era suficient haos, se adaugă și debandada salarizării. Diferențele între lefuri destramă echipele medicale.
Haosul continuă mâine, în Capitală. Peste 10 mii de cadre medicale vor protesta în fața Guvernului. Oamenii sunt nemulțumiți de plafonarea sporurilor, dar și de legea salarizării, care, spun ei, discriminează.