"Deputații nu pot adopta o hotărâre care pune în pericol viitorul naturii și viața fiecărui cetățean, viață ce depinde de gradul de sănătate al mediului înconjurător. Hotărârea supusă astăzi votului este una profund antieuropeană, privează România de finanțări cheie, periclitează relansarea economică și este fără precedent în Uniunea Europeană ", avertizează Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Miza acestei hotărâri este aceea de a bloca creșterea suprafețelor strict protejate din România de la 1% în prezent până la 10% din suprafața țării și extinderea rețelei europene de arii naturale protejate Natura 2000 de la 23% în prezent la 30%. Aceste obiective sunt de îndeplinit gradual până în anul 2030. Procente simlare sunt prevăzute și pentru zonele marine.
Strategia UE, respinsă prin hotărârea Parlamentului României, prevede de asemenea refacerea ecosistemelor terestre și marine degradate de pe întreg teritoriul Europei, prin creșterea ponderii agriculturii ecologice și a peisajelor bogate în biodiversitate pe terenurile agricole, oprirea și inversarea declinului polenizatorilor, reducerea cu 50 % până în 2030 a utilizării pesticidelor și a efectului nociv reprezentat de acestea, refacerea cursului natural a cel puțin 25 000 de km din lungimea râurilor din UE și plantarea a 3 miliarde de copaci până în 2030, se spune în comunicatul Greepeace și Agent Green.
Mai mult, strategia UE prevede alocarea a 20 de miliarde EUR pe an pentru biodiversitate din diferite surse, inclusiv fonduri UE și finanțare națională și privată. Aspectele legate de capitalul natural și de biodiversitate vor fi integrate în practicile comerciale.
Costurile economice și sociale ale lipsei de initiativă includ pierderea biodiversității și prăbușirea ecosistemului, două dintre cele mai mari amenințări cu care se va confrunta umanitatea în următorul deceniu. Se estimează că în perioada 1997-2011 lumea a pierdut 3,5-18,5 mii de miliarde EUR pe an în sectorul serviciilor ecosistemice și aproximativ 5,5-10,5 mii de miliarde EUR pe an din cauza degradării terenurilor. Biodiversitatea stă la baza securității alimentare în UE și la nivel mondial. Riscurile pierderii biodiversității ne pun în pericol sistemele alimentare și nutriția.