ORA DE VARA. Când se schimbă ora: România trece, în noaptea de sâmbătă, 25 martie 2017, spre duminică, 26 martie 2017, la ora oficială de vară. Trecerea la ora de vara înseamnă ca vom dormi cu o ora mai putin, avand in vedere ca ceasurile vor fi date înainte, duminică fiind cea mai scurtă zi din an
ORA DE VARA 2017. Cea mai scurtă zi din an
Când se schimbă ora: România trece la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Când se schimbă ora: Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.
Când se schimbă ora: Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:
2018 – 25 martie – 28 octombrie
2019 – 31 martie – 27 octombrie
2020 – 29 martie – 25 octombrie
Când se schimbă ora. Cum îţi influenţează sănătatea trecerea la ora de vară
Când se schimbă ora. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Când se schimbă ora. În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Când se schimbă ora. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.
Când se schimbă ora. Ora oficială de vară este aplicată mereu între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică, 27 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.
Când se schimbă ora. Mersul trenurilor nu va fi afectat
CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2016, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00.
Când se schimbă ora. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor.
Când se schimbă ora. Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25 spre 26 martie a.c. la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Când se schimbă ora. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 - 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Când se schimbă ora. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Când se schimbă ora. Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.
Când se schimbă ora. Cum ne afectează trecerea la Ora de vară
Când se schimbă ora. Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ORA DE VARA, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Când se schimbă ora. „Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale.
Ora de vară 2017. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.
Când se schimbă ora. Organismul are nevoie de o perioadă de acomodare
Când se schimbă ora. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.
Când se schimbă ora. Trecerea la ORA DE VARA poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală. Potrivit unei cercetări efectuate de oameni de știință australieni, numărul de sinucideri este mai mare în primele săptămâni după trecerea la ora de vară față de restul anului.
Când se schimbă ora. Mai mult, studiile arată că în perioada imediat următoare trecerii la ORA DE VARA au loc mai multe accidente rutiere decât în mod normal. Asta tocmai pentru că această schimbare favorizează apariția oboselii și a lipsei de atenție în cazul multor persoane.
Când se schimbă ora. ORA DE VARA este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.
Când se schimbă ora. Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Când se schimbă ora. Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ORA DE VARA este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.
Ora de vară 2017. Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.
Când se schimbă ora. Cum te influenteaza trecerea la ORA DE VARĂ
Când se schimbă ora. Din pacate, trecerea la ora de vara te influenteaza negativ, spun medicii si psihologii deopotriva. Organismul resimte mai puternic perturbarea ceasului biologic la schimbarea orei de primavara, decat la cea din perioada iernii. Prin urmare, creierul si corpul tau au nevoie de o perioada de acomodare la noul bioritm, in general cuprinsa intre 2 si 6 saptamani.
Când se schimbă ora. Studiile cercetatorilor au evidentiat o serie de efecte negative ale trecerii la ora de vara, printre care se numara:
- irascibilitatea, tulburarile de somn si cresterea nivelului de stres, care atrag dupa sine probleme de concentrare si invatare
- perturbarea rutinei zilnice, care ne ajuta sa fim organizati si sa ne dozam energia corespunzator
- cresterea riscului de infarct cu 10%, in special in prima saptamana dupa trecerea la ora de vara
- cresterea ratei de sinucidere la barbati, potrivit unui studiu australian efectuat in 2008 de publicatia Sleep and Biological Rhythms
- instalarea asteniei de primavara, manifestata prin letargie, lipsa de energie si insomnie
Când se schimbă ora. Cum scapi de efectele negative ale trecerii la ORA DE VARĂ
Când se schimbă ora. Inainte de toate, medicii recomanda o programare inteligenta a orelor de somn. Incearca sa te culci seara cu minimum 1 ora mai devreme, astfel incat organismul tau sa nu simta privarea de odihna atat de intens.
Când se schimbă ora. O alta masura importanta de prevenire a influentelor negative aduse de schimbarea orei de iarna este introducerea in alimentatie a produselor care furnizeaza organismului vitamine, minerale si alti nutrienti esentiali. Legumele, verdeturile si fructele te energizeaza, au un efect tonic asupra organismului si imbunatatesc starea de psihic.
Ora de vară 2017. In plus, incearca sa petreci cat mai mult timp in bataia blanda a razelor de soare, astfel incat sa devii mai vesela si mai optimista, dar si sa ajuti corpul sa produca vitamina D. Pe langa toate acestea, cat mai multa miscare te ajuta sa fii in forma!
Când se schimbă ora. Sfaturile medicilor
Majoritatea oamenilor se adapteaza cu usurinta la modificarea orei, modificarile adaptive ale organismului facandu-se complet in circa cincisprezene zile. Particularitatile fizice si psihice individuale influenteaza modul cum se realizeaza aceasta adaptare si de aceea unii pot prezenta o simptomatologie polimorfa mergand pana la agravarea sau decompensarea unor afectiuni.
Când se schimbă ora. Invocand faptul ca se perturba nejustificat populatia si ca pierderile din diverse domenii socioeconomice depasesc castigurile unele tari au renuntat la schimbarea orei de iarna-vara sau nu au aplicat-o vreodata.
Când se schimbă ora. Duminică vom dormi mai puțin cu o oră si chiar de luni se vor simti efectele schimbării orei dintre care unele pot fi chiar periculoase:
1. creste riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după trecerea la ora de vară in special persoanele tinere, active profesional;
2. creste riscul suicidar.timp de doua saptamni de la modificarea orei in special la depresivi si la cei vulnerabilitati psihoemotionale.
Când se schimbă ora. Scurtarea duratei somnului cu o ora precum si trezirea cu ora mai devreme duce la un stres la care organismul reactioneaza prin creșterea activitatii sistemului nervos simpatic si a nivelului citokinelor proinflamatorii Acestea se asociaza expunerii prelungite la lumina si modificari in secretia melatoninei cu efect asupra reglatii ritmului circadian (somn-veghe) determinand modificari:
a) cardiovasculare manifestate prin variatii ale tensiunii arteriale si variate tulburari de ritm cardiac;
b) neuropsihice: modificari ale calitatii somnului (insomnie, somnolenta), astenie, apatie, anhedonie, agitatie, irascibilitate, anxietate, tulburari de concentrare si memorie, cefalee, vertij,moficarea apetitului (inapetenta sau bulimie), pana la dereglari afective sezoniere si ideatie suicidara.
Când se schimbă ora. Reamintim ca sub aceasta simptomatologie se pot ascunde si alte cauze si de aceea este bine sa fiti evaluati corespunzator de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.
Pentru evitarea sau diminuarea simptomatologie neplacute recomandam planificarea corespunzatoare a programului si evitarea suprasolicitarii datorata stimulentelor nervoase, substantelor psihoactive sau situatiilor conflictuale.
Nu e de neglijat petrecerea a cat mai mult timp in aer liber si miscarea chiar sub forma unor simple plimbari precum si alimentatie bogata in fructe si legume proaspete.