Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu declara la primul termen, care a avut loc pe 8 iunie, că nu va recunoaște niciodată faptele pentru care a fost trimis în judecată de DNA, susținând că aceste acuzații nu sunt adevărate.
"Eu nu o să recunosc niciodată acuzațiile acestea, pentru că nu sunt adevărate. Poziția asta am avut-o încă de la început, în toate instanțele la care m-am prezentat. Înțeleg să mă lupt pentru adevăr. O să dau declarație în proces și vă rog să vă aduceți aminte că o confruntare a fost refuzată la DNA de ceilalți inculpați", a spus Oprescu, la Tribunalul București.
Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu — directorul Direcției Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Șupeală — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Claudiu Bengalici — administrator al unei societăți comerciale, Cristian Stanca (fostul său șofer), Ruxandra Avasiloae — director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracțional organizat, constituit de directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalității.
Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.
Curtea de Apel București i-a admis lui Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are mai multe obligații, printre care: să nu depășească limita teritorială a municipiului București; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgență București, magazine alimentare și farmacii de pe raza sectorului 1 sau unități spitalicești din București; să nu se apropie de ceilalți inculpați sau martori din dosar; să nu exercite funcția de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.