Biroul umanitar al ONU din Gaza estimează că rezervele de combustibil din toate spitalele de aici vor ajunge pentru încă aproximativ 24 de ore, relatează The Guardian, preluat de Agerpres.
OCHA preciză, de asemenea, că bombardamentele israeliene intense asupra Gaza, lansate din aer, de pe uscat şi de pe mare, au continuat "aproape neîntrerupt".
Până duminică, la ora 22:00, 455 de palestinieni au fost ucişi şi 856 răniţi. Cifrele sunt alarmante dacă ne gândim că ele reflectă situația ultimelor 24 de ore, a adăugat OCHA, citând Ministerul palestinian al Sănătăţii din Gaza.
Se pare, totodată, că "strămutările în masă" ale palestinienilor au continuat, după ce armata israeliană le-a spus, vineri, locuitorilor din Gaza să plece în sudul enclavei.
Sâmbătă după-amiază, aproape 600.000 de persoane strămutate erau găzduite în centrul şi sudul Gaza, în condiţii din ce în ce mai grele; de atunci, numărul a crescut semnificativ.