Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus, vineri, condamnarea la şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare a omului de afaceri Sorin Strutinsky, cercetat într-un dosar de trafic de influenţă.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Sorin Strutinsky a fost trimis în judecată în martie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Sorin Strutinsky a pretins de la un denun?ător 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de acesta, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL).
În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor DADL şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de Strutinsky, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL.
Ulterior, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky, urmărind obţinerea banilor, i-a determinat pe reprezentanţii societăţii denunţătorului şi pe cei ai SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile. Astfel, între 2009 şi 2013, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanţii firmelor respective să facă, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat banii, din patrimoniul societăţii beneficiare a banilor publici în patrimoniul celor cinci societăţi. În acest mod, banii au fost reintroduşi în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se mai arată că, în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky a pretins de la acelaşi denunţător o altă sumă de bani reprezentând tot 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeaşi societate reprezentată de denunţător, în baza unui contract privind extinderea unei dane din portul Constanţa, încheiat cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. În schimbul banilor, Strutinsky, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului.
Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ cinci milioane de lei, denunţătorul a renegociat, în data de 11 ianuarie 2015, cu Sorin Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10 la sută, la 8 la sută, respectiv de la suma de 500.000 de lei, la 400.000 de lei.
Tot în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky i-a mai pretins denunţătorului, în aceleaşi condiţii, alţi 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către firma acestuia (ca parte a unui consorţiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa ce prevedea efectuarea de lucrări de întreţinere pe Canalul Dunărea - Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari.
Consorţiul de firme din care făcea parte societatea denunţătorului a încasat astfel preţul lucrărilor executate, de 12.744.039 lei şi TVA aferentă de 3.058.569,53 lei.
Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător suma de 605.886,80 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii denunţătorului în conturile bancare ale SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC Classic SRL şi SC New Open Sector SA, indicate de către Strutinsky. De asemenea, Sorin Strutinsky a primit, în numerar, şi suma 25.000 de euro, urmând ca diferenţa de încasat - în cuantum de 112.000 de lei, să fie achitată în cursul anului 2015.
Urmărind obţinerea acestor foloase, în perioada 2013 - 2014, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanţii societăţilor menţionate să falsifice mai multe contracte, ce au fost apoi folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale. Ulterior, el i-a determinat pe reprezentanţii firmelor să facă, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat banii din patrimoniul firmei denunţătorului, în cel al societăţilor menţionate. În acest fel, banii au fost reintroduşi în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Tot în rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în cursul anului 2013, Sorin Strutinsky a pretins suma de aproximativ 1.600.000 de euro de la denunţător, reprezentând şase la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea acestuia, ca parte a unui consorţiu, în temeiul unui contract de modernizare ecluze - echipamente şi instalaţii, încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa. În schimbul banilor, Strutinsky a promis că îi va determina pe funcţionarii CN Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului, faţă de consorţiul respectiv.
În anul 2015, Sorin Strutinsky a mai pretins şi suma de 202.500 de lei, care reprezintă şase la sută din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375.179 lei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sorin Strutinsky, în luna martie 2015, pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile şi imobile, în valoare totală de 1.305.912 lei şi 6.844 euro, proprietatea lui Strutinsky, până la concurenţa sumei de 1.892.844,97 lei.
Sursa: Mediafax